Dincolo de funcţia de acoperământ al corpului, a pielii, veşmintele au avut dintotdeauna o semnificaţie, atât în raport cu cel care le poartă, căt şi în raport cu ceilalţi. Comunică cine eşti, ce doreşti, ce fantasmezi, în ce grup social eşti integrat. Conţinutul comunicării prin intermediul stilului vestimentar rămâne acelaşi şi în condiţiile diversităţii vestimentare şi în condiţiile standardizării vestimentare. Mă îmbrac bine pentru mine, pentru plăcerea personală de a mă vedea, „pentru că merit”. În această categorie intră cei care nu au la vedere etichetele firmelor de haine, nu au logo-ul, sloganul firmei înscris pe haină, care, deşi par modest îmbracaţi, hainele lor sunt atent alese. Veşmintele sunt utilizate narcisic, indicând: pe de o parte, inconştient, iubirea pentru imaginea de sine, de asigurare a propriei valori, pe de altă parte, conştient, autodefinirea cu sens manipulator de creştere a stimei, fiind perceput de ceilalţi aşa cum te defineşti.
O altă semnificaţie a veşmintelor, podoabelor, bijuteriilor, accesoriilor este cea de a străluci, a scânteia, de a provoca o admiraţie oarbă. Este o formă de comunicare cu ceilalţi prin utilizarea exhibiţionistă a stilului vestimentar. Întotdeauna un exhibiţionist are nevoie de un voyeurist. Relaţia lor este marcată de dorinţa unuia de a-i tulbura, a-i slăbi vederea, de a-l vrăji, seduce, intimida, manipula. Este o comunicare conştient manipulatoare prin deturnarea privirii celuilalt de la propriile imperfecţiuni (fizice sau psihice), prin mutarea atenţiei asupra veşmintelor. Scopul inconştient al comunicării este de a te vedea pe tine însuţi în privirea celuilalt, celălalt fiind utilizat în acest caz cu rol de oglindă, care redă o imagine corporală de identificare.
Gabriela Romaneţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu