Copilul este învăţat de către părinţi cuvintele mamă şi tată. Sunt primele cuvinte solicitate să fie pronunţate. Dincolo de pronunţia primului şi primelor cuvinte, copilul trebuie să înveţe să încarce cu sens cuvântul „mamă” pentru a fi reprezentantul părintelui mamă şi cuvântul „tată”, care-l reprezintă pe părintele tată.Odată cu dezvoltare societăţii din secolul XXI, când mamele şi taţii merg deopotrivă la servici şi muncesc din greu, când femeile sunt în funcţii de conducere şi au responsabilităţi sociale, când bărbaţii intră în competiţie directă cu femeile, se întâmplă ca un copil să-i spună mamei tată şi tatălui mamă. Copilul înţelege perceptiv rolurile în familie.
În mod obişnuit, mama este cea care face, care hrăneşte, cea care are sentimente, cea care realizează legăturile afective, cea care comunică, ea dă mai mult decât să ia, ea accentuează părţile luminoase, bune din viaţă şi din personalitatea copilului. Faţă de mamă copilul se simte neseperabil şi rămâne legat de ea prin simbolica „cordonului ombilical”.
Tatăl este perceput a fi dur, puternic, capabil de mari eforturi, de aceea este şi obosit, este cel care posedă, care luptă, care se confruntă cu obstacole, cel care trebuie să învingă obstacolele. Tatăl este cognitiv, raţional.
Tata şi mama nu sunt numele bărbatului şi femeii, ci sunt calităţi asumate de ei, sunt roluri definite arhaic, care trebuie jucate. Dar, în societatea contemporană, datorită activismului socio-profesional, rolul de mamă poate fi jucat de tată şi rolul de tată este jucat de mamă. În aceste cazuri, copilului trebuie să i se explice pentru a înţelege diferenţa între statut şi rol. Astfel, el îşi va elabora mental o ordine între roluri, imagini, atribute şi persoane, va atribui semnificaţiile potrivite cuvintelor şi va înţelege că este copilul secolului XXI.
Gabriela Romaneţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu